Am absolvit Facultatea de Medicină Veterinară în cadrul USAMV Cluj-Napoca în anul 2015. Imediat după absolvire m-am angajat în mediul privat fiind în contact nemijlocit cu pacienții. Prin calitatea serviciilor oferite și poziționarea cabinetului, adresabilitatea a fost mare astfel având ocazia să tratez o paletă largă de entități patologice. Am o comunicare bună cu pacienții atât cu cei mai fricoși, cât și cu cei cu personalitate. Sunt conștientă că fiecare dintre ei reacționează în mod personalizat la stresul consultului medical.
Bucuriile vieții – prietenii mei patrupezi…
Aveam în jur de 3 anișori când tatăl meu a adus acasă un ghemotoc de cățel adorabil. Am fost foarte incantata și am petrecut momente frumoase, însa timpul părinților mei era foarte limitat așadar ghemotocul a trebuit relocat, la bunicii mei, la țară. În continuare eram prieteni, doar ca ne vedeam mai rar.
În jurul vârstei de 17 ani a ajuns la mine un alt cățel minunat care mi-a fost prieten timp de 11 ani. Jack, un foxterrier sârmos, de doar 2 luni, a reușit sa se transforme în scurt timp în cel mai fidel și bun prieten al meu, care a fost lângă mine în cele mai bune, dar și cele mai grele momente ale vieții mele. Nu știu ce m-aș fi făcut fără el. Ii datorez multe acestui suflețel și cu siguranță nu îl voi uita niciodată.
Jack era un câine de vânătoare, deci avea un caracter și un temperament „aparte”. Reușea să vâneze aproape tot ce mișca, era energic, vioi și mereu cu pofta de viață (și de găinile vecinului). Avem multe amintiri împreună, clipe și momente care îmi aduc un zâmbet pe buze ori de câte ori îmi trec prin minte. Din păcate soarta a fost nedreaptă cu al meu patruped, iar pe la vârsta de 7 ani l-am diagnosticat cu sindrom Cushing, o boala greu de tratat, cu repercusiuni asupra întregului organism. Toată atenția și dragostea mea l-au ajutat sa facă față acestei boli urate pentru încă 4 ani, reușind în continuare să îmi facă zilele frumoase și pline.
Am luptat împreuna, zi de zi, însă în noaptea de 15 Decembrie 2018, trupul lui nu a mai avut putere să lupte și l-am pierdut. Tot universul meu s-a năruit. Pierdusem cel mai bun prieten. Au trecut luni multe până să reușesc să îmi revin.
Într-o zi de Martie, o prietenă îmi trimite un anunț cu o femela metis de Amstaff care urma sa fie abandonată din cauză că stăpânul nu avea timp să se ocupe de ea. Am decis să o iau în foster, în ideea de a-i găsi stăpân în cel mai scurt timp. Dar cum socoteala de acasă, nu bate cu cea din târg, până să ii găsesc stăpân, s-a creat o legatură incredibilă între noi două și am rămas împreună.
Luna e un cățel absolut minunat care m-a cucerit din prima clipă, fiind foarte lipicioasă și isteață. Adoră sa se joace cu mingea, să doarmă pe picioarele mele și, pur și simplu, să simtă căldura umană. Zvonurile ca rasa amstaff înseamnă câini agresivi și că nu sunt potriviți ca animale de companie este doar atât, un zvon, iar Luna mi-a confirmat acest lucru. Nu există câini agresivi, ci doar proprietari neștiutori.
În scurt timp, a apărut un alt anunț, despre trei căței aruncați în fața ecarisajului, care aveau și ei nevoie de foster. Văzând cât sunt de amărâți, am luat rapid decizia de a ajuta unul din acei trei blănoși. Când a ajuns la mine, Mika, cântărea abia 1.5 kg și avea 2 luni.
Era speriată, slabă și timidă. Intra cu ușurință într-un papuc de-al meu… După două luni petrecute cu mine și cu Luna, pe care o iubește enorm de mult, Mika a ajuns la 8 kg, fiind un cățel minunat, de nota 10. Evident, foster s-a dorit a fi, dar adopție a fost până la urmă. Când am văzut cât de bine se înțelege cu Luna, am decis să o păstrez, astfel având și Luna o prietena cu care să își petreacă timpul în care eu sunt plecată.
Acești doi căței îmi umplu viața de fericire și bucurie în fiecare zi. Viața mea ar fi mai goală și lipsită de sens fără aceste creaturi minunate!